Nicolae Badea, omul care ține în loc modernizarea stadionului Dinamo, i-a răspuns foarte dur lui Ionuț Negoiță, la o zi după ce patronul din Ștefan cel Mare l-a atacat la ieșirea dintr-o discuție cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Războiul dintre Badea și Negoiță pare departe de final, iar fanii lui Dinamo au, în continuare, cel mai mult de pierdut. Stadionul nu poate fi modernizat până când ASC FC Dinamo, societatea în insolvență controlată de Nicolae Badea, nu semnează un act prin care renunță la dreptul de folosire, dar planurile patronului de la Computerland sunt altele. Badea se agață de datoria de două milioane de euro pe care Negoiță o are față de el încă de la preluarea clubului Dinamo, iar marți a ieșit la atac.
La o zi după ce Negoiță a stat de vorbă cu Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, pe tema modernizării arenei din Ștefan cel Mare, Badea a anunțat că situația se va debloca în momentul în care Negoiță își va achita datoria, apoi a trecut la ironii: „Domnul Negoiță are, de peste patru ani, o obligație de plată. Suma este la fel ca în martie 2013. Să-mi dea banii și totul se rezolvă! S-a dus la ministrul de Interne pentru ce? Poate că este interesat de stadionul din Alexandria, căci înțeleg că se face unul acolo! Tot spune că este o asociere dubioasă între societatea mea și minister, având ca obiect stadionul. Dar folosește această asociere, an de an, pentru a lua licența în Liga 1. Dacă asocierea este dubioasă, să înțeleg că și licența luată de Dinamo este îndoielnică?”, a spus Badea, pentru Libertatea.
Un susținător al lui Negoiță în războiul de la distanță, Gigi Becali nu a scăpat nici el de tirul fostului patron din Ștefan cel Mare: „Poate îl ajută domnul Becali pe domnul Negoiță să plătească suma respectivă, că tot a fost junior la Dinamo. Eu pe Gigi Becali nu-l mai ascult, doar îl citesc”, a mai spus Badea, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER